joi, 8 decembrie 2011
joi, 3 noiembrie 2011
Revista Nomen Artis, Anul 1, Nr. 1-2, 2011, Ediţie Specială
Pentru a vizualiza revista trebuie să accesaţi link-ul "Revista Nomen Artis, Anul I, Nr. 1-2, 2011, Ediţie Specială", iar pentru a se deschide revista aveţi nevoie de Adobe Flash Player instalat
Pentru cei care nu au instalat Adobe Flash Player îl găsiti aici de unde îl puteţi descărca şi instala
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Revista Regatul Cuvantului
Scrierea "Spirit aproape de pământ" a fost selectata sa apara in Revista de Cultura Universala "Regatul Cuvantului" la pagina 96
Revista Regatul Cuvântului, Anul I, Nr. 1-2, 2011, Ediţie Specială
joi, 20 octombrie 2011
vineri, 9 septembrie 2011
Mihai Paun - Spirit aproape de pământ
Fiecare dintre noi ar trebui sa ne regasim aici,in scrierea asta aparent franta in care plecand de la un plan concret, moartea, ajungem sa ne vedem, de fapt, pe noi trecuti prin "foc", cu acumularile pe care le facem in drumul fiecaruia, iar cei mai saraci dintre noi vor descoperi la final ca "dezbracarea" spiritului este cu mult mai grava decat aceea a trupului.
Mihai Paun - Spirit aproape de pământ
Mihai Păun ©
28.06.2011
miercuri, 31 august 2011
Mihai Păun - Încă nu eu
Desi a trecut ceva vreme de cand nu am mai pus o scriere aici, iata ca vin acum sa mai indrept din acest neajuns, nu ca m-ar invada cititorii ci mai repede pentru ca asa obisnuiesc eu, nu va pot dori altceva decat lectura placuta
Mihai Păun - Încă nu eu
Mihai Păun ©
28.06.2011
vineri, 12 august 2011
Miorita
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
sâmbătă, 6 august 2011
Mihai Păun - Plecare în alb și negru
Am stat cateva zile si m-am gandit daca sa pun scrierea asta pe wall, considerand ca acum sunt la moda pozele de la mare si de la munte, iar trimiterile catre un blog de poezie sunt un subiect destul neimportant mai ales ca nu incearca sa vanda sex, cam cum este reclama aia la Duster (...e prea putin! La valoarea noastra...), dar pana la http://www.blogger.com/img/blank.gifurma primeaza gandul ca merita pentru cei cativa care intra si isi dau interesul sa inteleaga ce am vrut eu sa spun acolo.
Mihai Păun - Plecare în alb și negru
Mihai Păun ©
28.06.2011
sâmbătă, 30 iulie 2011
Mihai Păun - Monolog de prea mult dor
Va invit din nou pe site-ul meu pentru inca o scriere din clasa serioasa, zic eu, dar nu strica sa intrati sa va spuneti parerile daca aveti chef
Mihai Păun - Monolog de prea mult dor
Mihai Păun ©
26.07.2011
miercuri, 20 iulie 2011
Mihai Păun - În semn de cancer
Atata sensibilitate si suflet am pus in poezia asta ca plangeam scriind-o si poate nu ar fi trebuit sa va spun asta insa cu totii pierdem oameni dragi, iar mai apoi ii plangem ca nu mai sunt printre noi si ceea ce ne ramane dupa sunt amintirile cu ei, momentele bune, care ne sunt adevarate comori.
Mihai Păun - În semn de cancer
Mihai Păun ©
18.07.2011
luni, 18 iulie 2011
Exil la Pontul Euxin (III)
Deserto in palagio
1.
pregăteau cărările
vântul şi nisipul,
lunecând spre zările
ce ne schimbă chipul.
umbre peste umbre,
largul şi înaltul,
valurile sumbre
unul după altul.
un deşert de ape
e doar arătarea
ţărmului ce poate
pregătea cărarea.
2.
"pluteam pe marea vieţii la-ntâmplare"
un gând creştea, un vis se prăbuşea în mare
şi nu ştiam ine-i acela care-mpinge
corabia ascunsă sub meninge.
păream pe rând şi Iason şi Tezeu,
fiind poet şi-o scamă oarecare dintr-un zeu.
ba, lăcomit cu somnul uneori,
corabia plutea anapoda prin nori.
imaginam furtuni şi-ncremeniri de gând
ce sfărâmau catarge, - n derivă navigând
şi îmi găseam la Pont, în urmă, tot sfârşitul,
îmbogăţind cu-n fir de praf stelar nisipul.
3.
"ca un avar bogat să-ngrămădesc averi?"
să bulucesc la proră închise lăzi sub cheie?
când de o viaţă port pe umeri dulci poveri:
istoria aceasta ce nu se mai încheie.
ce-mi trebuie palate? am marea şi nisipul
ce în adâncul ei m-aşteaptă tot mereu
să îmi preschiimbe-ntr-altul şi trupul meu şi chipul,
ca la sfârşitul lumii să fiu aelaşi eu.
Exil la Pontul euxin (II)
1.
eram
atât de singur,
uneori:
ca o pată de sos
pe o faţă de masă imaculată;
ba,
câtodată,
ca o urmă de zaţ de cafea
pe trena rochiei
unei frumoase mirese.
dar,
cel mai adesea,
ca o pată de cerneală albastră
pe degetul mare
al unui inocent elev
în clasa a-ntâia primară.
atât de sngur eram.
uneori.
2.
cum de-am ajuns să fiu exilat?
Eu,
Care n-am ţinut cont de greşeală
Ori de păcat!
Eu,
Căruia florile îi mulţumeau că există!
Eu,
cel ce făceam viaţa să fie
nu atâta de tristă!
Eu,
cel pentru care soarele răsărea
doar când vroiam,
nu când se nimerea!
Eu,
care inventam rosturile lumii
şi toate,
întortocheatele,
cărări ale minunii!
Eu,
care de fapt,
nici nu exist,
decât în exilul acesta
superb şi cam trist!
Exil la Pontul Euxin (I)
După ce voi muri, când voi ajunge în faţa Celui Carele, El, Singurul, are dreptul să judece, nu îi voi spune: "iartă-mă!". "Am fost poet", îi voi spune. "Adică: am iubit, am înţeles de la naştere rosturile nesomnului, am suferit, m-am bucurat de fiecare adiere de vânt şi m-am cutremurat la atingerea fiecărei picături de ploaie, am fost fericit ascultând tăcerea dintre cuvinte şi m-am chinuit, îndelung, viaţa întreagă,să înţeleg liniştea ce leagă un sunet de altul şi de aceea m-am îngerit, pentru că, de fapt, Tu, m-ai iertat încă de la naşterea mea!"
1.
câtă risipă, când o aripă se înfiripă
din gând.
gând după gând, renăscând,
doarme plângând
într-o clipită
şi ce ispită şi infidelă şi aiurită
într-o risipă.
2.
e-atâta culoare în aer, în frunze,
în mângâierile tale confuze,
în încredinţarea cum că am fi
copii care nasc mereu alţi copii.
e-atâta culoare şi-aşa o părere
în alcătuirea ta de muiere
că-mi pierd auzul şi ochiul se-nchide
în asurzitoare, ciudate crisalide,
că piere mirosul şi gustul îmi piere,
doar trupul întreg pe tine te cere.
După amiază la minos
Soarele adormise pe o coastă de deal,
doamna blondă, Parsiphae, se gândea la Dedal.
Înlăuntru cei tineri deveniseră maci.
De ce taci Ariadna, acum de ce taci?
Dinspre mare, de-o vreme, soseşte Tezeu.
Ghemul strâmb al nevoii se desfăşură greu.
Taurul,
marele,
carele
doarme sătul,
îl rabdă cetatea destul.
Soarele adormise pe o coastă de zi.
Doamna blondă, Parsiphae, se gândea la copii.
Înlăuntru cei veşnici deveniseră fum.
Ariadna e abur şi-i rouă de-acum.
Peste mări, de o vreme, plecat e Tezeu.
Ghemul sorţii se rupe pentru unii mereu.
Doar taurul,
marele,
carele
în somn a vegheat,
îl rabdă cetatea netulburat.
1976
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Casa argintarului
Slobozia 2003
duminică, 12 iunie 2011
Mihai Păun - Plângere
Plangeam si nu mai stiam unde este cerul, era pe inserat si ma gasisem pentru cateva minute, asa cum rar se mai intampla in ultima vreme, insa ce bine ca m-am gasit! Am inteles in minutele acelea ca inca traiesc si ca inca am pentru ce, lasand la o parte durerea caci pentru mine durerea este parte din mine.
Mihai Păun - Plângere
Mihai Păun ©
09.06.2011
Postări
