vineri, 27 mai 2011

Păstrătorul de orologii

 
Tulburător metal turnat în ore
ne numără dogmatic şi tăcut;
bătaia calmă, pendulară ne îndeamnă
să ne iubim din ce în ce mai mult.
E-n liniştea bătăilor un sunet
trecut prin sânge, strecurat prin lapte
bătrânul păstrător de orologii ne-aminteşte
cât sîntem de aproape, de departe.
 
1978
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Casa argintarului
Slobozia 2003
 

miercuri, 25 mai 2011

Calea robilor

 
Există un drum care poartă un nume
şi mai există un nume care poartă un drum
aceasta este calea robilor.
 
Şi totuşi, se pare,
că oricare din noi,
o povară în suflete ducem.
Când poetul e mort,
când poetul e mort,
nici-o floare nu-nfloreşte şi nici
vreun tramvai să alerge cumva
prin oraşul acesta de-aici.
 
Când i-au atârnat de gâtlej un fular,
ca o vită mânată spre moarte,
a-nceput să recite pe şoptite şi rar
de ziceai că recită din carte.
"Palavre, minciuni, baliverne"
şopteau precupeţele-n piaţă.
Pleoapele nopţii eterne
cădeau peste el ca o ceaţă.
Şi doar lemnăria prin care
gâtuit fu poetul şopteşteÎ
"Priveşte-l şi poate îţi pare
că moartea prin el te priveşte!"
 
Când poetul e mort,
când poetul e mort,
nici-o floare nu-nfloreşte şi nici
vreun tramvai să alerge cumva
prin oraşul acesta de-aici.
 
Există un drum care poartă un nume
şi mai există un nume care poartă un drum
aceasta este calea robilor.
 
Şi totuşi se pare,
că oricare din noi,
o povară în suflete ducem.
 
1977
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Casa argintarului
Slobozia 2003
 

Somn pieziş

 
Şi vine noaptea. Ochiul se închide
ca fluturele-n ciudate crisalide,
se-ntoarce-n sine ca un făt în pântec,
ca murmurul dintr-un ciudat descântec.
Şi nici nu ştiu dac-am trecut de prag,
aşa cum plec din larg către mai larg.
Acelaşi mă dezleagă şi mă ţine
un prizonier al fiinţelor din mine.
Şi nedormit alerg dintr-unu-ntr-altul,
eu şi adâncul, tot eu şi înaltul.
Cuprind astfel prin toate depărtarea
în vreme ce pătrund în arătarea
acelui gol ce este negândit,
nicicând de mâna omenească pipăit.
Mă reazăm ca-n toiag de-un fir de iarbă
prins în răgazul care-o să mă soarbă.
Iar toate astea, ştiu, le face dânsul
El, nerostitul, gândul nepătrunsul,
în suspendata clipă, nemişcata
bătaie de aripă-a nopţii,-angelicata.
 
2002
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Casa argintarului
Slobozia 2003
 

Casa argintarului

 
Iată cum stau, acum, după uşă,
bunul nostru unchi, buna noastră mătuşă;
iată un ochi ca un semn de-ntrebare
ne priveşte cu-aceeaşi istovită răbdare;
în podele ascunsă, o voce trufaşă
ne-aduce aminte de-ntoarcerea laşă;
urechea zidită în rotundul perete
ascultă tăcerea acestor regrete
şi iata-n argintul din această odaie
o carte de versuri şi-o haină de ploaie.
 
1974
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Casa argintarului
Slobozia 2003
 

duminică, 22 mai 2011

Cronică – la vol. Planuri in intersectie

 
Cronică – la vol. Planuri in intersectie
 
     a poetului Mihai Păun
 
      Dacă după primul volum de poezie intitulat „Baladă pentru saxofon“, poetul Mihai Păun îşi dezgoleşte partea feminină, şi vorbesc aici de sentimente curate şi nobile, ceea ce însă nu conferă versurilor sale mai puţină forţă poetică, în cel de-al doilea volum „Planuri în intersecţie“ poetul îşi descoperă a doua faţă – a bărbatului plin de forţă, care îşi asumă toate responsabilităţile lumii prin „lumea lui“ şi implicit a „noastră“ în aceste multiple şi încurcate „Planuri în intersecţie“, pe care poetul le disecă cu minuţiozitate.
Astfel găsim un „plan al realităţii“ în prim plan, asemeni nou-născutului păşind pentru prima dată în lumea reală, apoi ne pune faţă în faţă cu „planul iubirii“– care creşte odată cu timpul şi se transformă după vicisitudinile vieţii – ancorându-ne în alt plan: al „timpului“ şi al „visului“. Este ceea ce ne dorim şi ceea ce dobândim. Totul în acest volum este bine structurat, bine gândit şi bine analizat. Astfel la vârsta maturităţii începem să descoperim că există ceva mai presus de noi, care trebuie luat în considerare... şi iată că poetul Mihai Păun ne împinge uşor-uşor, nu întâmplător prin cântec şi vorbă blândă, în „planul Divinului“. Odată cu el ne gândim la cursul firesc al vieţii, care include şi „planul morţii“, pe care Divinul îl controlează oricât de încăpăţânaţi am fi noi să ne agăţăm de viaţă în continuare. Aici ai spune că se termină şi volumul de poezie şi planurile în intersecţie, dar... NU! Poetul merge mai departe şi porneşte la o introspecţie a „planului trecutului“, parcurgând din nou – cu ochii minţii şi sufletului – „planul copilăriei“, al „durerii“ mai mari sau mai mici, şi, aici, Mihai Păun revine, surprinzându-ne, cu o altă forţă proprie omului îndrăzneţ, prezentându-ne în pragul morţii un plan al „viitorului“, care este brăzdat de „planul amintirilor“ ce nu ne părăsesc niciodată, dar care ne conferă o reîntoarcere în timp, pentru a mai îndrepta câte ceva, dacă am reuşit să trecem pragul/intersecţia/ spre vârta înţelepciunii!
Spre sfârşitul volumului apare un „plan al naturii“! Ca cititor te întrebi ce caută această natură aici, acum, dar pe măsură ce înaintezi în lectură şi în aprofundarea textului constaţi că poetul îl plasează, anume aici, după o îndelungă şi cumpănită cecetare!
Fie şi numai dacă ne-am gândi că natura este prima cu care luăm contactul atunci când venim pe lume şi, totodată, ultima pe care o vedem înainte de moarte. De fapt, poetul ne pregăteşte pentru planul final, cel „al cărnii, care este o formă a noastră pe pământ şi în care ne mărturiseşte : „Forma clepsidrei a rămas aceeaşi,/ deşi eu mă scurg alt fel de fiecare dată!/“, atenţionându-ne totodată că „Limba ceasului a încremenit în pământ“!
      Un volum de esenţă filosofică, un volum de bun-simţ în această lume a pornografiei poetice!
 
Viorela Codreanu Tiron
 

miercuri, 18 mai 2011

Mihai Păun - Labirint fără cer

 
Parca prins intr-o capcana fara nici o sansa de evadare, aceasta scriere emana parca un ticait sec avand o constructie aparent fara legatura care dupa o privire mai atenta transpare ca imbinare de elemente telurice ce vin sa dea accent starilor sufletesti din care este compusa. Tema este binecunoscuta si tratata de multi alti autori in diverse moduri, iar eu adaug aici felul meu de a vedea.
 
Mihai Păun - Labirint fără cer
 
Mihai Păun ©
18.05.2011
 

Porţile orientului

 
În colivia orientală
                trec crai de curte trei câte trei,
                doarme prinţesa şi melancolic
                ceasul stă prins în flori de tei.
                În colivia orientală
                doarme prinţesa în flori de nuc
                clipele trec grele prin lume
                craii de curte vin şi se duc
În colivia orientală
                timpul se scurge foarte încet,
                nu e nici oră şi nu-i nici clipă,
                nu e uitare şi nu-i regret.
                În colivia orientală
                moare prinţesa şi iar se cern
                ninsori de fluturi şi peste ele
                toată rostirea dintr-un catren
 
1970
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

Bizare colivii şi plopi

 
mi se pare mie că cineva s-a cam încurcat cu cineva,
cu unul sau una, care ba era , ba nu era,
cu un fel de a fi peste putinţă
care ba-i fiinţă, ba nu e fiinţă,
cu un înger, un diavol, un fel de a fi
despre care nici nu ai cum să scrii
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

Dreamland

 
Tu poate nici nu eşti în ţara mea de fum, nemaivăzută.
În ea cresc prinţii blonzi şi păsări fabuloase,
e ţara cu micsandrii şi arborii de plută,
cu codrii mari şi negri în mijloc de oraşe.
Doar leneşele fluvii de fum, neistovite,
să-şi poarte carnea prin trupul meu de parcă
sunt însu-mi ţara-mi cu ţărmuri zdrenţuite
al cărui styx nu-l tremură cu trecrea vreo barcă.
Şi singur în urzeala statornicului abur
îmi pare că sunt floarea eternelor nisipuri,
un spaţiu gol în spaţiul acestui vis impur
din ţara mea de fum cu nenumite chipuri.
 
1970
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

duminică, 15 mai 2011

Pahod na sibir

 
Îţi scriu scrisori Svetlana
din trenul cu cărbuni.
Miroase canapeaua a şoarece şi fum.
nu ştiu dacă e mâine sau astăzi este luni
şi eu de sunt din carne sau sunt făcut din scrum.
Iubito, merg cu trenul mereu spre Polul Nord.
Siberia m-aşteaptă, să nu te-aud plângând,
căci inima va bate chiar de-i vom spune cord
şi-n ceasu-n care lumile s-or stinge rând pe rând.
Îmi amintesc Svetlana de-un samovar de ceaţă
fierbeam în el iluzii şi multe flori de tei.
În trenul meu acuma se face dimineaţă
să te gândeşti la mine, Svetlana, dacă vrei.
 
1984
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

Oglinzi

 
Tuberculoză, moarte, vis,
arzânda crisalidă ascunde iar uitare,
trecuta clipă dusă-i, un bizantin Bizanţ,
lava de-oţel şi pâinea şi niciodată foame.
Metrou, metalic note de saxofon alergic,
o cântăreaţă blondă, vestale veştejesc,
la Londra se bea ceaiul la ora cinci sau alta,
în plasă ţesătura mai tare se-ndeseşte.
Somonul, lămâia, plutim şi inefabili
adesea pe la colţuri ne fură câte-un somn.
O vulpe ca-n Evtuşka mai moare pe la spate
şi iar ne-nchipuim eroi iubiţi şi tragic.
 
1972
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

joi, 12 mai 2011

Mihai Păun - Dintr-un aprilie

 
Parca indepartat de versul alb, de data aceasta am imbratisat putin rima si ritmul dorind parca sa capturez in scrierea de fata o muzicalitate lenta si trista in acelasi timp, tema nu este noua si nu am inventat-o eu insa am gasit sa "socotesc in matematica-asta goala" cum nu poti imparti unu la unu caci nu are nici un sens.
 
Mihai Păun - Dintr-un aprilie
 
Mihai Păun ©
07.05.2011
 

Berlin de noiembrie

 
Vera Pavlovna, Svetlana, îmi pare că nu ştie să scrie.
Soldaţii-s aicea ca frunza, spre toamnă murind ruginie,
Svetlana, Vera Pavlovna Svetlana.
      albastru arhangheli cocorii,
      închipuite întoarceri cioplim,
      eternă e clipa şi lupta
      ce-o mai dăm în asalt ne place.
      în Berlin e un gri de noiembrie,
      nici nu şti ce mărunt este glonţul,
      degerat în obiele piciorul,
      dar femei aici ca la teatru.
      devine poveste războiul,
      mai târziu când tot fii-vom uitaţi,
      conserva, gamela şi puşca,
      eroarea din noi şi tranşeea.
Svetlana, Vera Pavlovna, Svetlana
îmi pare că nu ştie să scrie,
Vera Pavlovna, Svetlana, soldaţii-s pădure târzie.
 
1972
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

Istorii

 
Îmi pare că mi-e trupul cu mult prea mult eteric.
Cu numele înscris într-un limbaj numeric,
închişi definitiv într-un ceasornic strâmb,
uitam cine mai sântem, de unde şi de când.
Copii cuminţi mereu reinventam cuvinte
pentru o neştiută aducere aminte
şi gesturi inutile, de tragic-amintire,
pierzându-ne cu totul din fire înspre fire.
Şi întristaţi de-atâtea mereu adăugiri
ne regăsim în noi şi iarăşi noi uimiri.
Candva vom trece poate peste acestea toate,
uitând că nici nu este acelea ce se poate,
iar trupul tău şi-a nostru va vămui un pic
din clipele adunate ce nu ne-aduc nimic.
 
1982
 
Autor: Constantin Lamureanu
Volumul de poezie: Cartea risipitorului
Slobozia 2003
 

miercuri, 11 mai 2011

Prinţul blond

 
Prea mult răsfăţ, mai zise pruncul
nu se născuse încă vremea
de decantată unduire
şi focul pâlpâia timid.
A treia clipă dinspre iarnă,
pierea netulburată şoapta
izvorului născut adică
din fierbinţeala unui abur.
Cum i-au trecut gheţari prin sânge
necăpătatului stăpân.
Rotirea lumii spiralată
pândea viclene înţelesuri
şi crângul plopilor trecuse

Rătăcitorul labirint

 
Mă-nconjura un cerc tăcut de cretă.
Părea s-agonizăm pierduţi, tăcuţi
în caligrama dorului secretă
şi-n animale sexuale prefăcuţi.
Şi singuri stând zeul murea de foame,
pe când un soare negru lumina arena
cu mângâioase, ascuţite lame,
ducând un taur lui Parsiphae trena.
Închişi apoi într-un cuvânt eteric,
prin unduiri lascive inventam
un zbor din Creta-n timpul periferic
al zilei când n-am fost, nici nu eram.

duminică, 8 mai 2011

Claun ucis

 
Câteodată-n tranşee, vreunul se preface în claun.
Rezemat de perete fiecare îl priveşte ca un
pumn de nisip scrâşnind între dinţi,
copii ai pământului, trişti şi cuminţi.
Fardul ne cade peste mâini, peste faţă,
afară e noapte şi glasu-i de ceaţă.
Şi astfel începe măreţul spectacol
în care dansul de claun ţine loc de oracol.
Cele mai aplaudate momente sânt cele în care
nimeni nu-l vede pe claun cum moare.
Rezemat de perete fiecare din noi hohoteşte
cu un glas mai sărac decât glasul de peşte.

Mihai Păun - Osândă

 
O scriere noua, compacta, cu o coloana interna realizata prin readucerea primului vers din prima strofa, care se vrea sa fie partial si dintr-un singur punct de vedere o imagine a singuratatii individului neadaptat ce nu se poate identifica cu un alt individ, dar nici cu sine, de aceea titlul a ajuns sa fie "Osanda"
 
Mihai Păun - Osândă
 
Mihai Păun ©
07.05.2011
 

Convalescenţă

 
Doamne, mă doare un umăr,
Doamne, mă doare o stare,
nici nu mai ştiu să mai număr,
nici nu mai ştiu ce mă doare.
Tot mai îmi ninge în ochi
o ninsoare visată în vis
sunt bolnav de un fel de deochi,
sunt bolnav de un fel de cais.
Tot călărind pe o frunză,
alergând pe-anotimpuri mereu,
lumea-i mereu mai confuză
şi eu mă amestec cu eu.

sâmbătă, 7 mai 2011

Călătorii săptămânale

 
Călare pe un vis ca pe-o frunză,
umblând către-un nou Ierihon,
nu ştiam cum poate s-ascunză
pădurea o umbră de pom.
Poeţi inefabili, mereu
amintind de copilul ce-am fost,
ştiam ce e tu, uitând ce e eu
şi lumilor dând permanent câte-un rost.
Închişi într-un vers ca-ntr-o carte,
anonimi printre oameni comuni,

Ceasornice

 
Ochiul tău de undelemn
mă petrece-ntr-o adâncă
noapte, care pare încă
scoborâtă din Eden.
Şi atunci când ne cresc nuferi,
grei şi gravi la subţiori,
zilele te fac să suferi,
nopţile te fac să zbori.
Sunt aproape, sunt departe,
ceasul meu nebun priveşte
ceasul tău cum iarăşi bate

miercuri, 4 mai 2011

Mihai Păun - Iubire imposibilă

 
Am incercat aici sa pornesc de la o scriere in rima diversificata de la o strofa la alta si sa ajung in aceiasi scriere la vers alb, iar mai apoi sa ma intorc la rima numai cat sa concluzionez ca pana la final cu totii ar trebui sa urmarim sa ne gasim, mai presus de toate, "tihna" personala in oricare forma s-ar prezenta acesta.
 
Mihai Păun - Iubire imposibilă
 
Mihai Păun ©
28.04.2011